Niobium reacționează cu apa?

Materialul „cel mai bun” pentru un creuzet depinde de utilizarea prevăzută, în special deTemperatură​, ​Mediu chimic, ȘiTipul de material care este topit sau procesat. Opțiunile comune includ:

•

​Grafit: Ideal pentru scăzut - la mediu - aplicații de temperatură (până la ~ 1.600 grade), cum ar fi topirea aluminiului, cupru sau zinc. Este ieftin și desfășoară căldură bine, dar se oxidează în aer la temperaturi ridicate.

•

​Ceramică (de exemplu, alumină, zirconia): Potrivit pentru procesele de temperatură -} (până la ~ 2.000 grade) și topirea corozivă (de exemplu, oțel topit, sticlă). Ele rezistă la oxidare și atac chimic, dar sunt fragile.

•

​Platinum - metale de grup (PGMS: Platinum, Iridium, Palladium): Folosit pentru ultra - ridicat - puritate sau topituri reactive (de exemplu, aur, platină sau materiale semiconductor) datorită inerției lor. Sunt scumpe, dar foarte durabile.

•

​Metale refractare (de exemplu, tungsten, molibden): Pentru temperaturi extreme (până la ~ 3.000 grade) în atmosfere în vid sau inert, deși sunt costisitoare și predispuse la oxidarea aerului.

Niciun material unic nu este universal „cel mai bun”; Selecția echilibrează costurile, temperatura și compatibilitatea chimică.

1.

​Magneți superconductori: Niobium - titanium (nbti) și niobium - tin (nb₃sn) aliajele sunt critice pentru superconductori de câmp ridicat - supraconductori de câmp în mașini RMN, acceleratoare de particule (de exemplu, colizorul de hadron mare al lui Cern) și reactoarele de fuziune ale lui Cern. Când sunt răciți la temperaturi criogene (~ 4-10 K), acestea efectuează electricitate cu rezistență zero.

2.

​Consolidarea aliajului: Adăugat la oțel (de exemplu, oțel inoxidabil, oțel de scule) pentru a rafina structura cerealelor și a forma carburi/nitri stabile (de exemplu, NBC), îmbunătățirea rezistenței, rezistența și performanța ridicată a temperaturii -. Acest lucru este vital pentru conducte, componente aerospațiale și utilaje industriale.

3.

​Electronică (condensatoare): Condensatoarele electrolitice Niobium sunt utilizate în electronice (de exemplu, smartphone -uri, laptopuri) pentru stabilitatea, durata de viață lungă și dimensiunea compactă. Ele depășesc condensatoarele de aluminiu în temperatură ridicată - sau aplicații de fiabilitate ridicate -.

Schimbarea numelui a reflectat standardizarea științifică internațională. Elementul a fost descoperit în mod independent la începutul secolului al XIX -lea:

•

Chimistul britanic Charles Hatchett a numit -o „Columbium” (CB) în 1801, după Columbia, un nume istoric pentru America, unde a fost găsit minereul.

•

Chimistul german Heinrich Rose re - l -a identificat în 1844 și l -a redenumit „Niobium” (NB), după Niobe, o figură în mitologia greacă (pentru a evita confuzia cu Tantalum, un alt metal rar).

Timp de zeci de ani, „Columbium” a rămas obișnuit în SUA, în timp ce „Niobium” a fost utilizat la nivel global. În 1950, Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC) a adoptat oficial „Niobium” ca nume standard, iar comunitatea științifică americană a trecut treptat la acest termen.

În condiții normale (temperatura camerei, pH neutru),Niobium nu reacționează cu apa. Ca și alte metale refractare (de exemplu, titan, tungsten), niobiul formează un strat subțire de oxid de protecție (în principal NB₂O₅) pe suprafața sa atunci când este expus la aer sau apă. Acest strat este inert chimic și împiedică reacția suplimentară cu apa, chiar și la temperaturi de fierbere.

Cu toate acestea, în medii extrem de acid sau alcalin (de exemplu, acid clorhidric concentrat sau hidroxid de sodiu), stratul de oxid se poate dizolva, permițând niobiului să reacționeze lent. Dar în condiții tipice (de exemplu, apă de la robinet, ploaie), niobiul rămâne stabil.